Orest Tafrali
Profesorul Orest Tafrali - personalitate a vietii culturale iesene
Eminent student al profesorilor Gr. Tocilescu la Bucuresti, Ch. Diehl, G. Millet, M. Collignon la Paris, licentiat al Facultatii de Litere din Bucuresti (1904), obtinand doctoratul in litere la Sorbona (1912), secretar al Muzeului National de Antichitati (1902-1905), repetitor pentru cursul de limba romana al Scolii de Limbi Orientale din Paris (1910-1911), bibliotecar la una din cele mai mari biblioteci de arta si arheologie din Paris ce fusese initiata de Ch. Drouet, colaborator al catorva din cele mai reputate reviste de specialitate din capitala Frantei, Orest Tafrali devine in 1913 titular al Catedrei de Arheologie a Facultatii de Litere din cadrul universitatii iesene.
Timp de 24 de ani a desfasurat o intensa activitate didactica, pe care nu a intrerupt-o decat cu doua saptamani inaintea prematurei sale disparitii, si pe care a imbinat-o cu cercetarea stiintifica in calitatea sa de arheolog si bizantinolog, cu preocuparile de istorie si critica de arta, fiind in acelasi timp o prezenta plina de initiativa in viata culturala a orasului Iasi.
Preocupat de dezvoltarea invatamantului istoric si arheologic, profesorul Tafrali a lasat un numar impresionant de cursuri intre care: Curs de antichitati greco-romane (editat de I. L. Neagu si G. Sirbu, in 1920), Izvoarele istoriei grecilor si romanilor. Privire generala (1920-1926), Arhitectura egipteana (editate de I. L. Neagu si G. Sirbu, in 1928-1929), Istoria civilizatiei (editat de I. L. Neagu si N. I. Cosma, in 1929), Curs de arheologie. Pictura (editat de C. Chircu si I. Negrim, in 1932-1933), Curs de ceramica greaca (editat de I. L. Neagu si G. Sirbu, f.a.), Curs de arheologie. Arhitectura (editat de D. Crinjala, in 1930-931) etc.
O grija deosebita a manifestat profesorul Tafrali pentru organizarea si dezvoltarea bibliotecii Seminarului de arheologie. In 1920, cand se luau masuri pentru organizarea sistematica a bibliotecilor seminariilor Facultatii de Litere, complet dezorganizate in timpul razboiului, singura biblioteca in ordine era cea a Seminarului de Arheologie (720 volume) si de Istorie Antica (80 volume). N. Labusca si studentul D. Gafiteanu, care s-au ocupat de aceasta reorganizare, mentionau ca la aceste biblioteci au pastrat diviziunea, fisele si sistemul de catalogare introduse de profesorul Orest Tafrali.
Preocuparile didactice ale lui Orest Tafrali au depasit aria universitara, indreptandu-se si catre invatamantul secundar, editand cateva manuale scolare de istorie, remarcabile prin claritate si calitati stilistice. Dintre acestea, cel mai apreciat ramane manualul sau de istoria artelor, un repertoriu pretios, cu judecati drepte si interesante, destinat uzului scolilor secundare de fete si unui public mai larg interesat de probleme de arta.
Trebuie mentionata si activitatea literara a profesorului Tafrali, care respira aceeasi intentionalitate moralizatoare, asa cum se poate observa din Povestirile lui Mos Vremelunga si Scene din viata dobrogeana.
In perioada crizei economice, cand guvernul opera si in invatamantul superior simtitoare reduceri bugetare, in sedinta Consiliului profesoral din 25 februarie 1933, Orest Tafrali propune redactarea unui memoriu-protest "prin care sa se arate Ministerului ca prin aceste reduceri se dezorganizeaza complet invatamantul".
Delegat al Facultatii de Litere in Senatul universitar (1922-1924), membru asesor al Comisiei de disciplina, membru al Comisiei pentru camine (1934-1935) etc., la 1 iulie 1936, Consiliulul profesoral il alege pe Orest Tafrali decan al Facultatii de Litere. Desi perioada in care a detinut aceasta functie a fost scurta, moartea sa survenind la mai putin de un an de la numirea sa, profesorul Tafrali a avut timpul necesar sa ia cateva masuri importante privind bunul mers al activitatilor institutiei, abordand probleme cum ar fi cadrele vacante, taxele scolare , autonomia universitara si dreptul de control al decanului asupra activitatii didactice si administrative, profesorii "ambulanti" si disciplinele universitare.
Dar contributia cea mai insemnata pe care Orest Tafrali a adus-o la sporirea prestigiului universitatii iesene, in special al Facultatii de Litere, si la dezvoltarea invatamantului istoric a fost infiintarea la Iasi a Muzeului de Antichitati, primul de acest fel din Moldova, initiativa culturala care in perspectiva anilor si-a dovedit valoarea. Realizarea acestei institutii, concepute ca o anexa a Catedrei de Arheologie, urmand a servi ca un "laborator de practica" pentru studenti, a presupus din partea profesorului Tafrali serioase eforturi, limitate insa de resursele materiale de care a dispus. Oricum, prin materializarea ideii de "muzeu de antichitati", prin preocuparile sale de colectionare si conservare a patrimoniului in scopul declarat didactic si formativ-educativ, Orest Tafrali se inscrie printre precursorii muzeologiei contemporane, exponatele micului sau muzeu fiind astfel nucleul in jurul caruia s-a format Muzeul de Istorie a Moldovei din Iasi.
In 1927, profesorul Tafrali a initiat aparitia revistei Arta si arheologia, pe care a editat-o aproape singur timp de un deceniu.
Activitatea acestei remarcabile personalitati din domeniul cercetarilor istorice a fost mult apreciata atat in tara cat si in strainatate. Astfel, in sedinta generala din 26 mai 1926 a Academiei Romane, colegul sau, profesorul I. Petrovici, il propune membru corespondent al celui mai inalt for cultural romanesc. In 1934 si 1935, a conferentiat la Ecole des Hautes Etudes si a tinut 12 lectii la Facultatea de Litere din Paris. A fost, de asemenea, membru corespondent al Institutului Kondakov din Praga (1932), al Academiei din Atena (1933), al Institutului Arheologic din Sofia (1934). Profesorul Orest Tafrali s-a stins din viata pe 5 noiembrie 1937, in urma unei interventii chirurgicale, lasand in urma o vasta mostenire culturala, un exemplu pe care au incercat multi sa-l urmeze.